„Anul Teatrelor Naționale” la cea de-a treia ediție a Festivalului de Teatru Maghiar din Brașov

Teatrele Naționale din Beregovo (Ucraina), Budapesta (Ungaria) și Târgu Mureș (România) vor fi prezente cu câte un spectacol de sală mare, în cadrul Festivalului de Teatru Maghiar din Brașov, care va avea loc între 24-27 octombrie 2019. Oferta de spectacole a festivalului va fi întregită de un recital de poezie, un concerte liric, concertul unei orchestre de actori, respectiv un spectacol studio. Totodată va fi prezentă în orașul de sub Tâmpa și una dintre cele mai tinere teatre din Ungaria, Teatrul Zenthe Ferenc din Salgótartján, companie care a reușit deja de anul trecut să ajungă preferata publicului maghiar brașovean iubitor de teatru.

Cea de-a treia ediție a festivalului aduce la Brașov trupe consacrate: Teatrului Național din Târgu Mureș Compania ”Tompa Miklós” i se vor alătura Teatrul Național Maghiar ”Illyés Gyula” din Beregovo, Ucraina, cu un spectacol jucat în coproducție, respectiv Teatrul Național din Budapesta. Ambele spectacole invitate de peste hotare au fost puse în scenă de către directorul Teatrului Național din Budapesta, regizorul Vidnyánszky Attila.

„Ne face o deosebită bucurie și plăcere faptul că în cadrul ediției din acest an al Festivalului de Teatru Maghiar din Brașov, am reușit să invităm trupe renumite, premiate de către breasla teatrală maghiară și internațională, trupe care, iată, consideră importantă prezența lor aici, în orașul de sub Tâmpa. Mă face foarte mândru acest fapt, fiindcă astfel festivalul nostru a reușit să se înscrie pe harta celor mai bune festivaluri maghiare de teatru din țară” – a menționat consilierul local Toró Tamás, organizatorul principal al festivalului.

În programul evenimentului cultural de patru zile au fost incluse și un recital de poezie, susținut de membra Trupei de Teatru ”Grimasz” al Colegiului Național ”Áprily Lajos” din Brașov, respectiv un concert liric pe versurile unuia dintre cei mai importanți poeți contemporani maghiari transilvăneni, Kovács András Ferenc, totodată va fi prezentă și orchestra de actori a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, Loose Neckties Society. În ce-a de-a treia zi de festival, actorul și regizorul  Sebestyén Aba va prezenta o ”poveste simplă”, intitulată Vă plac bananele tovarăși?, un spectacol al teatrului independent Studio Yorick din Târgu-Mureș.

PROGRAM

Joi, 24 octombrie

15.00 Patria, Sala Mică

Poetul meu, József Attila –  spectacol liric de deschidere a Festivalului, prezentat de Trupa de Teatru a Elevilor Colegiului Național Áprily Lajos, Grimasz

17.00 Patria, Sala Mică

Kovács András Ferenc: Cântecele lui Jack Cole (spectacol-concert)

Prezentat de:  Fazakas Ernő, Márton Lóránt, Nagy Csongor.  (Durata spectacolului: 1 oră și 20 de minute)

18.30 Vernisaj de fotografii,  în Sala Protocol, Teatrul Sică Alexandrescu

19.00 Teatrul Sică Alexandrescu, Sala Mare

Teatrul Național Târgu Mureș, Compania ”Tompa Miklós”, Agatha Christie: Călăul necunoscut  (spectacol polițist), Regia: Gáspárik Attila (Durata spectacolului: 2 ore, cu pauză)

 

Vineri, 25 octombrie

19.00 Teatrul Sică Alexandrescu, Sala Mare

Teatrul ”Zenthe Ferenc”  din Salgótarján, Ungaria, Hunyady-Márkus-Verebes: O chestiune de onoare (comedie muzicală), Regia: Gaál Ildikó (Durata spectacolului: 3 ore, cu pauză)

22.30 Concertul orchestrei de actori  Loose Neckties Society(Teatrul Maghiar de Stat din Cluj) la Social Pub.  

 

 

Sâmbătă, 26 octombrie

16.00 Teatrul de Păpuși Arlechino

Teatrul Studio Yorick, Târgu Mureș, Székely Csaba: Vă plac bananele, tovarăși? (o poveste simplă), Prezentat de: Sebestyén Aba, Regia: Sorin Militaru (Durata spectacolului: 1 oră și 25 de minute, fără pauză).

19.00 Teatrul Sică Alexandrescu, Sala Mare

Teatrul Național din Budapesta –  Teatrul Național Maghiar ”Illyés Gyula” din Beregovo, Ucraina – Platforma Teatrală din Zsámbék, Ungaria, Zelei Miklós: Zoltán reînmormântat, Regia: Vidnyánszky Attila (Durata spectacolului: 2 ore și 10 minute, fără pauză)

 

Duminică,  27 octombrie

19.00 Teatrul Sică Alexandrescu, Sala Mare

Teatrul Național din Budapesta, Tamási Áron: Suflet viteaz

Regia: Vidnyánszky Attila (Durata spectacolului: 2 ore și 50 minute, cu două pauze)

 

IMPORTANT:

Două dintre spectacole vor fi supratitrate în limba română:
👉 Joi, 24 octombrie – 19.00 Teatrul Sică Alexandrescu, Sala Mare, Teatrul Național Târgu Mureș, Compania ”Tompa Miklós”, Agatha Christie: Călăul necunoscut (spectacol polițist), Regia: Gáspárik Attila (Durata spectacolului: 2 ore, cu pauză)
👉 Sâmbătă, 26 octombrie – 19.00 Teatrul Sică Alexandrescu, Sala Mare, Teatrul Național din Budapesta – Teatrul Național Maghiar ”Illyés Gyula” din Beregovo, Ucraina – Platforma Teatrală din Zsámbék, Ungaria, Zelei Miklós: Zoltán reînmormântat, Regia: Vidnyánszky Attila (Durata spectacolului: 2 ore și 10 minute, fără pauză)

Bilete sau abonamente: www.bilete.ro sau la sediul UDMR (Brașov, Strada Alecu Russo nr. 4., luni-joi 8:00-16:00, vineri 8:00-14:00).